Nayino Resort Hotel este un concept nou de vacanță la malul Mării Negre.
Hotelul este situat în nordul stațiunii Mamaia, la mai puțin de 100 de metri de plaja Năvodari, una dintre cele mai bine cotate din România din punct de vedere al managementului și calității apei, cu acces la sporturile nautice.
Nayino Resort Hotel aduce un suflu proaspăt în peisajul hotelier actual prin liniile arhitecturale simple și rafinate, captivarea simțurilor de la răsfățul gastronomic à la carte la prospețimea grădinii și a teraselor înierbate din curtea interioară cu piscină, dar și prin serviciile inedite oferite.
La Nayino prețuim cu adevărat siguranța și confortul, clienții noștri bucurându-se de un spațiu generos, cu acces la grădina interioară și cele două piscine, una pentru adulți și una pentru copii.
Cele șase tipuri de camere twin, double, suită, stil lodge și apartament sunt decorate cu motive simple, naturale, care se îmbină armonios cu mobilierul și dotările de cea mai bună calitate, într-un concept unitar. În plus, restaurantul à la carte, barul exterior, cele trei terase și lounge-ul panoramic de la etajul al doilea al hotelului invită la o călătorie senzorială unică. Credem în timpul trăit eficient și creativ și tocmai de aceea oferim o alternativă inedită pentru organizarea evenimentelor de familie, dar și corporate, având disponibilă o sală de conferințe multifuncțională, complet echipată din punct de vedere tehnologic.
Descoperă un nou concept de vacanță la Nayino Resort Hotel și bucură-te de un spațiu armonios și relaxant, în care timpul se trăiește diferit.